Se afișează postările cu eticheta bcc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bcc. Afișați toate postările

24 august 2013

Aventuri cu bicla.....la munte!!!!

        După cum sugerează și titlul postării chiar așa a fost .... o aventură, cel puțin pentru mine. O aventură plină de surprize plăcute dar și neplăcute. În orice caz tura aceasta în Munții Bucegi a fost foarte interesantă și plină de amintiri frumoase din copilarie, din acest motiv o pot număra pintre turele mele favorite la care am participat.
Protagoniștii turei sunt: Vlad, Tzone, Zoro și subsemnatul!
Planul a fost simplu. Plecarea din Sinaia(767m) - cota 1400 - cota 1900 - Piatra Arsă - Babele - Vf.Omu(2505m), așa că luni dimineața pe data de 19 august iată-ne în trenul către Sinaia. 
Ajunși după cca 2 1/2 ore de mers cu trenul am facut ultimile cumpărături  după care am început ascensiunea pe muntele Furnica către cota 1400.
Urcușul ne cam dădea fiori, mie și lui Zoro dar se pare că pentru Vlad și Tzone era o nimica toată. Când pe bicicletă când pe lângă ea, am avut timp din belșug pentru a admira peisajul și a face câteva poze :).

Foto:Maldea Flavius

După ce am descoperit pe drum câteva izvoare cu apă foarte rece și bună, am ajuns la cota 1400, întradevar era plin de turiști în șlapi, porumb fiert și fete cu poșete, exact cum auzisem....
Am mâncat fiecare ce am avut la noi, ne-am luat rucsacele și bicicletele și am continuat ascensiunea  spre cota 1900 de unde se facea un drum în dreapta către Piatra Arsă, drum pe care puteam să pedalăm fără prea multe probleme.
Urcușul pe traseul de iarnă către vârf este foarte greoi, push-bike la greu, cel mai lung de până acum, chiar este imposibil să pedalezi pe traseul acesta,  cel puțin pentru mine.
Pe la cota 1700 deodată am simțit cum piciorul drept mă supără, mă durea rău de tot, noroc cu Tzone că a avut un gel cu care m-am dat și a început să mă mai lase pe moment. Incidentul avea să ne dea peste cap traseul pe care ni-l propusesem, și așa a și fost. Odată ajunși spre drumul catre Piatra Arsă am zis că pot pedala ușor, dar de unde, mă durea și la pedalare, offff!!!!!

 Foto:Vlad Cioplea
      
Concetrarea mea din acest moment a fost cum să ajung la Cabana Babele mai repede, ignorand cu desavârșire peisajul ce mă înconjura de o frumusețe aparte.
Data viitoare o să mă gândesc de două ori la acest traseu și la cum să fac să ajung aici în condiții sigure.

Foto:Vlad Cioplea

După ce am trecut de Piatra Arsă prin întinderea de snepeni am început un urcuș mai anevoios spre Cabana Babele care m-a extenuat la propriu, nu mă gândeam decât la ciorba de fasole de la cabană și la sticla de coniac care o aveam în rucsac.
Paradoxul era că am ajuns sus la babele exact în timpul pe care ni-l propusesem, mai aveam 3-4 ore până la apusul soarelui, deci până la urmă fără probleme ajungeam pe Vf. Omu, dar în condiția în care eram îmi era imposibil să mai urc până pe varf, am hotărât să rămânem la Cabana Babele și a doua zi,  reconfiguram traseul.
După ce am mâncat ne-am hotărât să campăm undeva, sincer cam batea vântul. Am vorbit cu cei de la cabană care ne-au recomandat să nu rămânem peste noapte acolo la cort din diferite motive, unul fiind incidentele cu urșii destul de frecvente și al doilea mai grav :), amenda jandarmeriei care nu era deloc mică, așa că sfatul lor a fost să coboram la refugiul salvamont Peștera. Lui Vlad i-a venit ideea de a merge mai bine în campingul de la Padina, unde s-a ținut cu două săptămâni în urmă festivalul Padina Fest, acolo am putut face și focul, cabana Padina fiind aproape ne puteam alimenta cu cele necesare pentru a doua zi. Zis și făcut am început coborarea catre Padina.

Foto:Vlad Cioplea
Foto:Vlad Cioplea





































După ce am trecut de bariera de la Babele, am mers pe drum asfaltat (o parte din strada Transcarpatica din câte am înțeles) cca 150 m după care pe partea dreaptă e un traseu marcat cu linie albastră catre Padina. Am înțeles că porțiunea acesta a fost parte din concursul de MTB desfășurat cu doua săptămâni în urmă la Padina Fest, concurs de la care Vlad nu avea cum să lipsească :).
Urmează câteva imagini care spun mai mult decât cuvintele:
Foto:Maldea Flavius

Foto:Vlad Cioplea

Foto:Vlad Cioplea


Foto:Vlad Cioplea

Foto:Vlad Cioplea

Foto:Vlad Cioplea

Foto:Vlad Cioplea

Foto:Vlad Cioplea

După 2 ore am ajuns la Padina, coborârea a fost superba, mi-a bucurat sufletul și m-a făcut să uit că mă durea ceva.
Am instalat cortul, Zoro s-a dus până la cabană să completeze stocul de lichide (de toate felurile), am căutat lemne de foc, care lipseau cu desăvârșire, noroc cu o familie care avea cortul la câțiva metri de noi și ne-au dat ei cateva lemne care au ars până spre dimineață. După ce am terminat de instalat corturile, am început "ospățul". Am scos din rucsace toată mâncarea care a fost destul de grea și la lumina frontalei am mâncat mai rău "ca la pomana lui soacrămea!!!!" :))).
Deja se lăsase întunericul, luna aproape plină își intra serios în drepturi, fețele noastre erau încălzite de focul întreținut continuu de Tzone, gustul coniacului cărat tocmai din Sinaia ne alinta papilele gustative, totul era minunat, piciorul nu mă mai durea și uitasem definitiv de efortul depus în cursul zilei.

Foto:Maldea Flavius

 Focul înca ardea când ne-am hotărât să mergem la culcare, în lătratul îndepartat al unui câine care pe alocuri era suspect, nu poți să nu te gândești la urși când stai la cort, nu?
     Dimineața își facea simțită prezenta cu cateva raze de soare ce străpungeau cortul, încălzidu-l treptat,  prevestind o alta zi superba de pedalat.
Traseul era clar: Cheile Tătarului - Lacul Bolboci - după care o urcare ușoara de 4 km și apoi o coborare senzațională pe șosea asfaltată ( parte din Transcarpatica) până în Sinaia.
Foto:Maldea Flavius

Foto:Maldea Flavius

Foto:Maldea Flavius

BCC la munte!!!!                                                                                  Foto:Maldea Flavius

       In cele din urma, am ajuns cu bine în Sinaia, după cca 70 km de urcare și coborare,  un traseu destul de greu și anevoios dar plin de spectaculozitate și adrenalină la maxim, cu sau fără incidente majore, plin de amintiri frumoase și povești în jurul focului.

26 februarie 2013

Calatorie Spre Centrul Pamantului

          E momentul sa va spun un bine am revenit, spre rusinea mea de mult nu am mai apucat a scrie ceva pe acest blog :(.
         Ca sa va pun un pic la curent cu evenimentele, echipa de biciclisti s-a marit considerabil, organizarea e din ce in ce mai buna, lucrurile merg din ce in ce mai bine, lucru care ma incanta enorm.
Vinovat pentru acest articol as putea spune ca este colegul nostru Alex care la un moment dat ne-a "aruncat" pe grupul ture cu bicla de pe facebook, un post de genul TransAlpin Bike organizeaza pe data de 24 feb 2013 in salina Slanic Prahova o tura de montainbike cu denumirea Calatorie Spre Centrul Pamantului............whaaatt!!!, cel putin pe mine "m-a luat capu'", mi-am dorit inscrierea la acest concurs imediat ce am vazut ca se va desfasura  la adancimea de 208 m in pamant. In doar cateva minute am aflat si cine mai vrea sa mearga si in felul acesta echipa s-a strans repede (Eu, Tzone, Vlad, Stamate si Zorro din Buftea iar din Bucuresti, Alex).
      Lucrurile au fost foarte simple, deja ne simteam o echipa unita si binenteles a trebuit sa lucram si la denumirea ei. In felul acesta  s-a nascut Buftea cRocars Crew (BCC).
Ca orice echipa trebuia sa avem si echipament, binenteles ca am rezolvat problema, toti cei din Buftea ne-am cumparat tricouri de acelasi fel, am creeat logo-ul echipei......tot tacamul.
 Rezolvarea logo-ului a cazut pe umarul unui alt coleg, care le are cu grafica, multumim mult Tudor!!!!
Uite asa a aparut tricoul.......

Buftea cRocars Crew
CROCAR = personaj imaginar in viziunea unui copil de 5 anisori pe nume Victor, baietelul lui Zorro.

     Dupa cateva situatii penibile in achitarea taxei de inscriere, iata-ne pe lista participantilor sub denumirea BCC,  concurs ce initial nu accepta decat maxim 200 de participanti, binenteles pana la urma am fost aproximativ 250.
      Zilele trec, nerabdarea creste si uite ca usor, usor am ajuns pe 24 feb 2013 intr-o zi de duminica pe drumul catre salina cu bicicletele pe masini.


                                                                                     foto by Radu si Caine



           In jurul orei 8.15 am ajuns in parcarea turistica a salinei de la Slanic Prahova, locul era plin de ciclisti care mai de care mai imbracati, afara era o ploaie marunta si doar 3 grade celsius, toti fiind stransi acolo pentru primul eveniment de acest gen organizat vreodata in Romania.

de la st.la dr......Zorro,Stamate,Alex,Tzone,Vlad si Flavius

micul dejun....cu carbohidrati, multumim Radu pentru sustinere!!!


                   La ora 10.10 am plecat in coloana din parcarea turistica spre ....."centrul pamantului". Accesul in salina s-a facut  prin tunelul in spirala de aproximativ 3 km, intrarea in tunel era la 1 km de parcare, asa ca pe ploie si pe frig iata-ne pe toti in fata gurii de tunel care ne atragea, parca eram hipnotizati.
Ne-am  aprins frontalele si stopurile pe spate si am inceput coborarea in tunel care se adancea din ce in ce mai mult. Surpriza, dupa numai 1 km o ceata de sare, daca o pot numi asa ne-a intampinat, facand in felul acesta o sedinta de aerosoli gratuita, pulberea de sare fiind ridicata in aer de rotile biciclistilor, cei care au fost pe tunel stiu despre ce vorbesc. Dupa cei 3 km de coborare am ajuns in zona turistica a salinei, unde o galerie de aprox 60 m inaltime se deschidea in fata noastra, luminile ambientale de diferite culori scaldau peretii dar si bolta minei, peisajul era feeric, deodata adrenalina si dorinta de a ne da cu bikla in acest mediu cu temperatura constanta de 12 grade celsius a crescut enorm.
Toata lumea pedala in toate directiile, atunci mi-am dat seama ca aveam sa traim ceva unic, senzatia de a fi cu bicicleta acolo a fost deosebita, ce sa mai, am ramas fara grai.
In continuare o sa las pozele sa vorbeasca in locul meu, nu am cum sa descriu senzatia pe care o aveam intre peretii masivi de sare de dimensiuni colosale.


Salina Slanic Prahova

Salina Slanic Prahova

BCC....o mica sedinta!!!

Tunelul zona industriala         (sursa foto):Calatorie Spre Centrul Pamantului

Tunel zona industriala           (sursa foto):Calatorie Spre Centrul Pamantului

Tunel urcare                             (sursa foto):Calatorie Spre Centrul Pamantului

          Mentionez ca din punct de vedere organizatoric toti participanti au fost impartiti in 2 manse, eu,Vlad,Alex si  Zorro in mansa 1, iar Tzone cu Stamate in mansa 2, timpul de participare pe mansa a fost de 60 min. In final cei din mansa 1 au concurat 60 min iar cei din mansa 2 au concurat doar 30 min, din cauza unui accident destul de grav, iar finala (primii 50 din mansa 1 cu primii 50 din mansa 2) a fost tot de 30 minute din acelasi motiv.


5,4,3,2,1.......START

BCC in stanga spate....tricourile bleu                                                                 (sursa foto):Calatorie Spre Centrul Pamantului


Start mansa 1

Start mansa 1

Vlad si Alex
Zorro, Vlad, Flavius               (sursa foto):Calatorie Spre Centrul Pamantului
Vlad                                        (sursa foto):Calatorie Spre Centrul Pamantului

 Flavius                                    (sursa foto):Calatorie Spre Centrul Pamantului
bineee Tzone!!!!









Stamate                                   (sursa foto):Calatorie Spre Centrul Pamantului
Liviu                                                                 (sursa foto:Alexandru Dinca)
Alex


Strategia pentru mansa 2

Tzone                                     (sursa foto):Calatorie Spre Centrul Pamantului
In sfarsit finalul celor doua manse.....BCC optimist ca de fiecare data
 
       Circuitul s-a dovedit a fi unul tehnic dar si de enduranta in mod special pentru cei din mansa 1. Mansa 2, datorita intervalului mic as putea sa spun ca viteza era strategia de baza a turei dar asta este doar parerea mea binenteles.
       In continuare, Vlad a editat cateva imagini inregistrate cu GoPro-ul de pe casca, fiind un rezumat video la cele petrecute la concurs, vizionare placuta!
LINK VIDEO

Pentru mine rezultatul final e ok adica locul 81 din 133, rezultatul reflecta antrenamentul dar si rezistenta fizica pe care o am, asta e, data viitoare poate o sa fie mai bine.
In ceea ce priveste muzica a fost foarte buna, exact ce trebuie pentru un concurs de montainbike (s-a auzit ac/dc, guano apes,muse....etc), asa ca felicitarile mele dj-ului.
       Privind organizarea, s-a intarziat destul de mult. La inceput s-a intarziat cam cu 10-15 minute plecarea spre salina pentru ca inca se mai inscriau oameni intarziati. Dar in rest, nu prea am inteles unele intarzieri de genul 20 de minute pana se afisau niste rezultate, sau 30 de minute pana la festivitatea de premiere. Plus ca iesirea pentru noi a fost destul de grea. Era coada imensa la lift (biciclete plus oameni… imaginati-va) si nu puteam pleca pe tunel pana nu se termina tot concursul.
       In ansamblu a fost ok, multumesc celor din organizare ca fara ei nu aveam cum sa ajungem acolo cu bicicletele, a fost o experienta de neuitat, eu personal m-am simtit foarte bine, am vazut unde mai trebuie sa lucrez (in afara de greutate) pentru a urca in clasament.
        Felicitari celor care au ajuns in finala, efortul si munca trebuie rasplatite de fiecare data,
mai multe poze puteti gasi pe pagina de facebook Calatorie Spre Centrul Pamantului.

PS: Buftea cRocars Crew multumeste tuturor celor care ne-au sustinut si au fost alaturi de noi la concurs, aici mentionand pe Andrei, Mihai, Duta,Radu si binenteles fetelor care au tremurat de frig alaturi de noi afara dar si in salina!!!!
                                                                                                    (sursa foto:restul fotografiilor Radu Cioplea)